Ne bucurăm că ai ales să fii alături noi !
Toți cei care suntem prezenți virtual în această comunitate avem în comun o căutare. Mulți dintre noi suntem absolvenți ai Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Justinian Patriarhul. Dar nu numai.
Avem și un ocrotitor și (nădăjduim !) mijlocitor către Domnul, anume pe pr. mc. Ilarion Felea, fost profesor universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, râvnitor slujitor, prolific publicist, predicator neobosit și mărturisitor al Domnului nostru Iisus Hristos în temnițele comuniste. Purtăm numele lui pentru dragostea pe care a avut-o față de toți cei însetați de dreptatea lui Dumnezeu și de studiu.
Am format această comunitate pentru a ne ajuta reciproc în mărturisirea pe care om avem de dat lumii în care trăim. Preocuparea noastră este să dobândim autenticitatea și competența pentru a putea face față provocărilor de orice fel.