Cursuri pastoral-misionare 2024

Se încheie cu succes a doua sesiune de cursuri pastoral-misionare pentru preoții ortodocși români din diaspora europeană, desfășurate în perioada 9-12 septembrie 2025, la Veneția. Gazda din acest an a fost Parohia Ortodoxă Română Sf. Mc. Lucia, păstorită de pr. protopop Avram Matei.

Cursurile și examenele s-au desfășurat într-un centru de conferințe din apropierea parohiei. Participanții s-au putut bucura astfel de slujirea în noua biserică parohială ridicată în localitatea Zelarino, și care, prin arhitectura sa, amintește de bisericile tradiționale moldovenești. Tematica din acest an a constituit-o pastorația în contextul multicultural din diasporă precum și pastorația bolnavilor.

Au participat aproape 100 de clerici (dublu față de anul precedent) proveniți din cele două Mitropolii Ortodoxe Române din Europa–o experiență frumoasă pentru toți participanții, care au astfel ocazia să se întâlnească cu colegi din alte țări, să schimbe impresii, experiențe și încurajări în activitatea lor de păstori. Credem că suntem în asentimentul tuturor dacă afirmăm că a fost un eveniment benefic din punct de vedere didactic și care, în plus, a adus multă bucurie participanților, întărind legăturile noastre cu bisericile din țările vecine și în special cu Patriarhia Română. Nădăjduim că fiecare an ne va aduce bucuria acestor întâlniri, ce se dovedesc a fi profitabile sub toate aspectele.

Scroll to Top